Pentru perioada acestui week-end, conducerea IPJ Suceava a dispus ca la nivelul fiecărei subunităţi să se efectueze analize temeinice în vederea gestionării fenomenului infracţional prin redimensionarea dispozitivelor de siguranţă publică şi de poliţie rutieră, astfel încât să fie acoperite toate itinerariile de patrulare dar şi zonele şi locaţiile cu potenţial risc infracţional sau accidentogen.
Acţiunile au vizat toate segmentele de activitate ale poliţiei, siguranţa traficului rutier, siguranţa persoanei, siguranţa patrimonială şi legalitatea actelor de comerţ. Îmbucurător este că, în această perioadă nu s-au înregistrat evenimente rutiere grave, deşi valorile de trafic au fost crescute şi, uneori, condiţiile meteo au crescut gradul de risc rutier. De asemenea, nu au fost înregistrate fapte grave cu violenţă sau alte infracţiuni de natură a crea o stare de nesiguranţă comunitară.
Totodată, prezenţa activă în teren s-a materializat în intervenţii prompte la evenimente şi surprinderea unor activităţi infracţionale în flagrant.
Exemplificăm alăturat, prezentând câteva din cauzele soluţionate cu operativitate de poliţişti, toate persoanele bănuite fiind surprinse în flagrant, ca urmare a prezenţei sporite în teren.
Pe linie de ordine publică şi poliţie judiciară:
Sâmbătă, laora 23.30, un bărbat a sesizat prin SNUAU 112 faptul că i s-a sustras o bicicletă, în timp ce se afla în centrul comunei Frătăuții Vechi.
Din primele verificări a rezultat că, în cursul serii, bărbatul, împreună cu un alt tânăr, de 38 de ani, din localitate, s-au deplasat cu bicicletele la un bar situat în centrul comunei, lăsând bicicletele parcate lângă gardul ce împrejmuiește terasa localului şi au intrat în incinta barului, unde au rămas mai mult timp şi au făcut consumație.
În jurul orei 23.30, bărbatul a observat că o persoană de sex masculin a luat bicicleta sa din locul unde era parcată, s-a urcat pe aceasta şi s-a deplasat traversând DJ 178 C, spre un imobil situat vizavi de acel bar.
În acel moment, partea vătămată a sesizat poliţia.
Patrula de poliţie, aflată în serviciu, la mai puţin de 500 de metri de locul faptei, a intervenit operativ, interceptând autorul şi identificându-l în persoana unui bărbat, de 59 de ani, localnic.
Din cercetări s-a stabilit faptul că bărbatul de 59 de ani a sustras în cursul serii un număr de trei biciclete, respectiv două biciclete aparţinând persoanei care a făcut sesizarea, dar şi prietenului acesteia, de 38 de ani, dar şi o bicicletă aparţinând unei femei, de 33 de ani, din comuna Frătăuții Vechi.
Bicicletele au fost recuperate şi predate persoanelor vătămate.
În cauză s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de poliţişti, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, urmând a se dispune procedural.
Vineri seară, la ora 18.04, Poliţia municipiului Vatra Dornei a fost sesizată telefonic despre faptul că o persoană a sustras mai multe bunuri dintr-un magazin.
O patrulă aflată în apropiere s-a deplasat de îndată la faţa locului identificând în zona unui magazin un bărbat, de 45 de ani, din localitate, care a sustras mai multe bunuri alimentare, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.
S-a întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunii de furt.
De asemenea, un alt bărbat a fost surprins în flagrant de poliţişti pe raza municipiului Suceava, în timp ce a pătruns într-un autoturism şi a sustras o sumă de bani.
Bărbatul a fost reţinut de poliţişti şi introdus în arestul IPJ Suceava, urmând a se documenta întreaga activitate infracţională.
Suma de bani a fost integral recuperată şi predată persoanei vătămate.
Pe linie de poliţie rutieră:
Duminică, la ora 03.30, poliţiştii din cadrul SPR 5 Dărmăneşti, fiind în activităţi de patrulare, s-au sesizat din oficiu despre faptul că pe marginea DJ 178 A, localitatea Părhăuţi, comuna Todireşti, este ieşit în decor un autoturism, iar un alt autoturism cu număr de înmatriculare provizoriu este oprit pe partea dreapta a drumului.
Lângă autoturismele în cauză au fost identificaţi un bărbat, de 32 de ani, din oraşul Cajvana, şi un tânăr, de 20 ani, din comuna Todireşti.
Fiind întrebaţi despre identitatea persoanelor care au condus autoturismele în cauză, bărbatul de 32 ani a declarat că, în timp ce conducea autoturismul, pe DJ 178 A, într-o curbă uşoară la dreapta, a pierdut controlul autoturismului, intrând în şanţ.
Celălalt tânăr, de 20 ani a declarat că, în timp ce conducea autoturismul cu numere provizorii, a observat pe partea stângă un autoturism ieşit în afara părții carosabile, a oprit ca să acorde un prim ajutor, însă nu cunoaşte dacă numerele de înmatriculare sunt valabile şi în termen, întrucât autoturismul l-a achiziţionat de curând.
S-a procedat la testarea alcooltest a conducătorilor auto.
În cazul bărbatului de 32 de ani, rezultatul a fost de 0,59 mg/litru alcool pur în aerul expirat, iar în cazul tânărului de 20 de ani, a fost de 0,56 mg/litru alcool pur în aerul expirat.
În continuare, cei doi au refuzat recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate în baza de date, s-a constatat faptul că autoturismul cu număr de înmatriculare provizoriu figurează cu autorizaţia de circulaţie provizorie expirată.
În cauză se efectuează cercetări, sub aspectul comiterii a două infracţiuni de refuz de la prelevarea de mostre biologice şi o infracţiune de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, urmând să se dispună procedural.