full screen background image

500 de cadre didactice s-au înscris la “Spartachiada Profesorilor”

spartac 1     Consilierii locali suceveni au alocat suma de 25.000 de lei pentru asocierea cu Alianța Sindicatelor din Învățământ, în vederea organizării “Spartachiadei Profesorilor”.

În perioada 9 – 11 septembrie, se vor derula competiții la 14 ramuri sportive, printre care cros, tenis de masă și de câmp, fotbal, ciclism, pescuit sportiv și volei.

Mai multe despre această competiţie, ne spune preşedintele Alianţei Sindicatelor din Învatamânt Suceava, Giani Leonte: “Vom avea trei zile de întreceri sportive, care vor debuta la Bosanci, pe iaz, cu proba de pescuit sportiv. A doua zi, mai exact pe 10 septembrie, va avea loc, pe Esplanada din faţa Universităţii “Ştefan cel Mare” din Suceava, festivitatea de deschidere, urmată de proba de cros. În cea de-a treia zi de concurs, adică pe 11 septembrie, vor avea loc întrecerile pe ramurile de sport. Festivitatea de închidere se va ţine în sala de festivităţi a Şcolii Filadalphia.”

Până în momentul de faţă, la această competiţie sportivă s-au înscris aproximativ 500 de cadre didactice.

spartachiada 15

comments

comments