Apar noi detalii în cazul celor doi jurnalişti din Virginia uciși în direct chiar de către unul dintre foştii lor colegi. Potrivit postului american ABC, bărbatul a sunat la sediul canalului TV şi a recunoscut crima. El a trimis şi un manifest de 23 de pagini în care îşi justifică acţiunea spunând că este o răzbunare pentru atacul rasist din Charleston, din urmă cu două luni, când au murit nouă oameni. După uciderea celor doi, atacatorul a fost urmărit de poliţie pe o autostradă, dar s-a împuşcat înainte de a fi prins şi a murit la spital. Tulburător este faptul că bărbatul a filmat momentul crimei şi l-a postat pe contul său de Twitter.
Autorităţile americane l-au identificat pe atacator. Este un fost reporter şi prezentator al aceleiaşi televiziuni, concediat în urmă cu doi ani. Pe când era reporter, acesta a realizat mai multe reportaje despre controlul armelor în Statele Unite.
Bryce Williams, autorul atacului din Virginia: Unii oameni ai legii sunt îngrijoraţi.
Pe acelaşi cont de twitter pe care a postat imaginile crimei, ucigaşul şi-a acuzat victimele de rasism. Colegii celor ucişi sunt acum în stare de şoc.
Jeff Marks, managerul televiziunii WDBJ: Ceea ce vom face în această după-amiază aici este o reuniune prin care să ne exprimăm omagiul faţă de jurnaliştii morţi. Nu ne-am fi putut imagina că această zi se va desfăşura în acest fel.
Casa Albă a transmis condoleanţe pentru jurnaliştii morţi şi a făcut din nou apel pentru aprobarea unei legislaţii de control al armelor în Statele Unite.
Josh Earnest, purtător de cuvânt al Casei Albe: Congresul ar putea interveni (în vederea controlului armelor, n.red.) într-un mod care să nu încalce drepturile constituţionale ale cetăţenilor americani. Iar preşedintele a făcut de multe ori apel la Congres să ia aceste decizii şi continuă să creadă că ar trebui să o facă.
Ca măsură de precauţie, toate şcolile din zona centrului comercial de unde transmiteau jurnaliştii au fost închise.