Joi, 26 august, cu începere de la ora 12, va fi organizată, în masivul Călimani, o aplicaţie de amploare a Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă din judeţele Suceava, Harghita şi Mureş.
Este vorba despre simularea intervenţiei la un incendiu de pădure şi la un accident de aviaţie civilă, cu victime.
Întreaga acțiune de salvare a persoanelor va fi coordonată de secretarul de stat RAED ARAFAT.
Exerciţiul va dura două ore şi presupune o desfăşurare impresionantă de forţe, atât din cadrul ISU, cât şi de la alte instituţii implicate în intervenţii de salvare – spitale, direcţii silvice, poliţie, armată, structuri de aviaţie și protecţia mediului.
Scopul acțiunii este de antrenare şi verificare a structurilor de intervenţie, precum şi de depistare a problemelor care pot apărea în astfel de situaţii.