full screen background image

Numărul absolvenţilor înscrişi la şomaj, cu 500 mai mic decât cel de anul trecut

ajofm suceava     Mai puţini absolvenţi suceveni ai promoţiei 2015-2015 s-au înscris anul acesta în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava, ca persoane aflate în căutarea unei slujbe.

Directorul executiv al AJOFM Suceava, Mirela Adomnicăi, precizează că numărul tinerilor luaţi în evidenţe este mai mic cu circa  500 de persoane, raportat la perioada similară a anului 2014.

Majoritatea celor care s-au conformat prevederilor legale sunt absolvenţii cu studii medii.

Adomnicăi: “Afluxul cel mai mare de persoane care vin să se înregistreze în evidenţe este cel din partea absolvenţilor promoţiei 2015, până acum fiind înregistraţi 1.555 de tineri, cu aproape 500 mai puţini decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Majoritatea o reprezintă absolvenţii de studii medii, 1.046 provenind din licee de specialitate, iar 285 din licee teoretice. În evidenţele instituţiei s-au înregistrat doar 104 absolvenţi de studii superioare.”

Stabilirea indemnizaţiei de şomaj se face după expirarea perioadei de căutare a unui loc de muncă, adică începând cu 1 septembrie, pentru absolvenţii din sesiunea iunie, respectiv de la 1 octombrie, în cazul celor care au absolvit în luna iulie.

Indemnizaţia de şomaj pe care absolvenţii o pot primi, pe durata a 6 luni, este de 250 de lei, aceştia beneficiind şi de servicii gratuite, cum ar fi cursurile de formare profesională, consilierea şi medierea în vederea găsirii unei slujbe.

comments

comments