Cel puțin 60 de persoane au fost ucise și 200 au fost rănite joi în momentul în care un camion frigorific a explodat într-o piață aglomerată din Sadr City, un cartier șiit din nord-estul Bagdadului, au informat surse medicale și din cadrul poliției, relatează Reuters.
Pentru moment atentatul nu a fost revendicat, însă militanții suniți ultra-radicali ai Statului Islamic, care au cucerit anul trecut teritorii întinse din nordul Irakului, au revendicat atacuri similare care au vizat cartiere șiite.
‘Un camion frigorific plin cu explozibili a sărit în aer în piața Jamila în jurul orei 06.00 dimineața (03.00 GMT)’, a declarat o sursă din cadrul poliției. ‘Numeroase persoane au fost ucise, iar părți din corpurile victimelor au fost aruncate de suflul exploziei pe clădiri din apropiere’, a mai spus sursa citată.
Potrivit AFP, cel puțin 33 de persoane au fost ucise și 74 rănite în explozia camionului capcană.
Un martor citat de Reuters a afirmat că la locul atentatului se puteau vedea fructe și legume amestecate cu sânge și fragmente de corpuri. Piața vizată, situată în cartierul șiit din nord-estul capitalei, este una dintre cele mai mari din Bagdad.
Acesta este unul dintre cele mai sângeroase atentate comis în capitala irakiană după preluarea de către Haider al-Abadi a mandatului de premier în vara anului trecut când, în urma cuceririi de către Statul Islamic a orașului Mosul din nord, guvernul de la Bagdad a fost nevoit să se bazeze pe milițiile șiite pentru apărarea capitalei și recucerirea teritoriilor pierdute în fața islamiștilor.
În luna iulie, Statul Islamic a revendicat unul dintre cele mai importante atacuri din ultimele luni din Irak, un atentat sinucigaș comis într-o piață care s-a soldat cu peste 90 de morți și 100 de răniți la Khan Bani Saad, un oraș cu populație majoritar șiită situat la 20 de kilometri nord de Bagdad.