full screen background image

Argentina: Trei morți și 11.000 de persoane evacuate din cauza inundațiilor

inundatii europa    Trei persoane au murit în Argentina și circa 11.000 au fost evacuate din cauza ploilor abundente și a inundațiilor din ultima săptămână din regiunea Pampa (centru), au anunțat autoritățile preluate miercuri de AFP.

‘Există circa 11.000 de persoane evacuate sau care au plecat din locuințe. În prezent se derulează acțiuni de ajutorare a sinistraților’, a declarat marți seară secretarul pentru Securitate, Sergio Berni, la postul C5N.

În ultimele șapte zile, un copil de 11 ani a murit după ce a căzut într-un pârâu, iar o persoană cu handicap a pierit la Quilmes (30 de kilometri sud de Buenos Aires), fiind surprinsă de inundații în casă. Și autoritățile din Campana au anunțat moartea unui bărbat.

Potrivit Serviciului meteorologic național, în provincia Buenos Aires, cea mai populată din țară, în care se află principala zonă agricolă argentiniană, sunt așteptate alte ploi, de mai mică intensitate.

comments

comments