Prinţul Nicolae aduce primele lămuriri după decizia bunicului său, Regele Mihai, de a-i retrage titul de “principe” şi de a-l exclude din linia de succesiune la tron. Prinţul se declară de acord cu hotărârea luată de Majestatea Sa şi spune că nu se simţea comod cu toate rigorile pe care le impune o asemenea funcţie.
Regele Mihai I a semnat un document prin care a retras nepotului său Nicolae titlul de „Principe al României”. La rândul său, Nicholas Michael de Roumanie Medforth-Mills a transmis un mesaj astăzi, precizând că respectă decizia bunicului său, “cu multă durere în suflet”.
“Duminică, 1 august 2015, Majestatea Sa Regele Mihai I, bunicul meu, a luat decizia de a-mi retrage titlul de Principe al României şi locul în Linia de Succesiune la Coroana României. Această decizie, pe care mi-o asum, vine în urma unei perioade în care am reflectat la viitorul ţării şi Casei noastre, precum şi la rolul pe care eu îl pot avea în propăşirea lor. Poziţia de Principe al României şi prezenţa în Linia de Succesiune la Coroana României impun un mod de a-mi conduce viaţa pe care găsesc dificil să îl accept. De aceea, cu multă durere în suflet, consider că decizia Majestăţii Sale Regelui este binevenită pentru mine. Voi căuta, în viitor, să-mi servesc idealurile şi principiile în alt mod”, se arată în comunicatul transmis de Casa Regală.
Acesta le-a mulţumit celor care i-au fost alături. “În noile mele circumstanţe, voi căuta să mă dedic în continuare activităţilor ecologice, de tineret şi caritabile, despre care am învăţat atâtea lucruri cât timp m-am aflat în România. Doresc, de asemenea, să le mulţumesc autorităţilor publice centrale şi locale pentru deschiderea cu care şi-au acordat sprijinul proiectelor comune şi, mai ales, familiei mele, pentru dragostea şi înţelegerea cu care m-au înconjurat aici. Nădăjduiesc ca Dumnezeu să protejeze şi în viitor naţiunea şi Coroana Română”, se mai arată în comunicat.