Liviu Dragnea a confirmat că PSD va participa, prin ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici, la discuţiile iniţiate de UNPR, informează B1 TV.
Într-un comunicat, Dragnea a salutat iniţiativa partidului lui Oprea şi spune că s-a consultat şi cu premierul Victor Ponta.
De altfel, ministrul Teodorovici va fi delegat să meargă şi la consultările iniţiate de PNL. Şi ALDE a salutat iniţiativa liderului UNPR ba chiar a propus lărgirea temelor de discuţie cu subiecte precum. echilibrul puterilor în stat, funcţionarea statului de drept şi întărirea democraţiei. Şi liberalii participă la discuţii.
”Salut inițiativa venită din partea UNPR, prin vocea Președintelui acestei formațiuni politice, domnul Gabriel Oprea, de realizare a unei discuții între partidele parlamentare pe tema Codului Fiscal, confirmând astfel prezența Ministrului Finanțelor Publice, domnul Eugen Teodorovici, din partea PSD, la această acțiune. De asemenea, remarcăm cu satisfacție că PNL invită PSD și partidele din arcul guvernamental la dezbateri pe temele cele mai importante ale dezvoltării României. m-am consultat cu Premierul Victor Ponta și cu partenerii noștri de guvernare. Suntem deschisi la instituționalizarea unui asemenea dialog și așteptăm PNL, dar și alte partide, să se alăture acestui efort de reflecție la care deocamdată participă doar PSD, UNPR și ALDE”, a transmis printr-un comunicat liderul PSD, Liviu Dragnea.
Poziţia este una împăciuitoare după ce Codrin Ştefănescu i-a atras atenţia lui Gabriel Oprea, cel care iniţiase discuţiile pe Codul Fiscal, că liderul Coaliţiei este Dragnea.
”Ca preşedinte UNPR, adică membru în coaliţie UNPR, să vii să spui că vrei o discuție cu toate partidele nu știu e o chestie care nouă cel puțin ni s-a părut că trebuie puțin amânat. Adică amânată până se întoarce Dragnea, care e președintele PSD și de drept președintele coaliției, reprezintă partidul de guvernământ cel mai important. Și primul ministru trebuie să fie prezenți”, a declarat Codrin Ștefănescu în cadrul emisiunii ”Dosar de politician”, difuzată la B1 TV și moderată de Silviu Mănăstire.
”Decide Dragnea, decide Dragnea si cu Ponta langa el. Deci nu Oprea. Exact”, a fost răspunsul secretarului general PSD la întrebarea dacă Dragnea decide dacă se fac negocieri.
Liberalii au salutat iniţiativa lui Oprea după ce chiar ei au iniţiat consultări pe Codul Fiscal.
”Mă bucur că maturitatea PNL a generat reacții similare din partea UDMR, a UNPR și a PSD. Obiectivul nostru este ca dialogul politic să aibă loc, nu să fim cei care fixează coordonatele tehnice ale întâlnirilor dintre partide. Vom participa la aceste discuții pe 17, pe 19 august și oricând va fi necesar”, a transmis Alina Gorghiu.
Şi membrii ALDE vor participa la discuţiile ce au fost stabilite pe 19 august, dar au propus lărgirea bazei de discuţie şi la subiecte precum echilibrul puterilor în stat, funcţionarea statului de drept, întărirea democraţiei, modernizarea instituţională, descentralizarea administrativă, dar modernizarea sistemelor medical şi de educaţie.