full screen background image

Suceveni operați de un specialist ortoped turc

conf spit 1     Spitalul Județean Suceava, derulează împreună cu Universitatea “Alcibadem” din Turcia un parteneriat de colaborare în domeniul ortopedic.

După ce 8 medici suceveni au efectuat o vizită de lucru în Turcia, participând la operații și consultații, prof. univ. dr. Aydin Yceturk a evaluat, la Spitalul Județean, 15 cazuri severe.

Managerul spitalului sucevean, Vasile Râmbu, a declarat că specialistul turc a efectuat, în această lună, împreună cu medicii suceveni, 7 intervenții chirurgicale.

Râmbu: “Intervențiile chirurgicale au fost dificile, la șold și la membrul inferior, cu riscuri operatorii. Ne-am bucurat să avem un specialist cu experiență, evoluția este foarte bună. Mulțumim pentru dăruirea pe care a arătat-o în decursul acestor intervenții, nu a fost ușor deloc.”

Profesorul turc a apreciat calitatea pregătirilor și dotarea spitalului, adăugând:

“Sunt mulțumit de intervențiile chirurgicale pe care le-am rezolvat în echipă. A fost o ocazie foarte bună să ne împărtășim experiența reciprocă privind modul de abordare a operațiilor. Sunt încântat și de condițiile de spitalizare pe care le au pacienții”.

RâmbuU a mai spus că, în viitor, colaborarea dintre Spitalul Județean și “Acibadem” va continua în domeniile oncologie, ginecologie, neurochirurgie și chirurgie generală.

comments

comments