Militarii Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ale localităţilor Frătăuţii Noi şi Frătăuţii Vechi, au intervenit, ieri după-amiază, cu cinci autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la un depozit de furaje, ce aparţine lui Marius I., din satul Costişa, comuna Frătăuţii Noi.
La sosirea echipajelor, ardea violent clădirea din zidărie a depozitului de furaje, existând pericolul de propagare la clădirea de birouri, depozitul de cereale, o magazie şi o strungărie. Incendiul a fost lichidat la ora 22:15. Au ars depozitul de furaje pe o suprafaţă de aproximativ 400 de metri pătraţi, circa 1.200 de baloţi de fân şi trei tone de grâu furajer. Flăcările au mai afectat un compresor de aer, o betonieră, un generator, precum şi pereţii de legătură dintre depozitul de furaje şi cel de cereale.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric generat de un cablu electric cu izolaţia deteriorată în urma unei acţiuni mecanice sau fizice.Din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti, iar pompierii au salvat clădirea de birouri, depozitul de cereale şi circa 110 tone de grâu.