Luni, 27 iulie, Ambulanţa Fălticeni îşi va deschide porţile. Fălticenenii şi nu numai sunt invitaţi să viziteze substaţia de Ambulanţă, să vadă mediul în care salvatorii fălticeneni îşi desfăşoară activitatea. Serviciul de Ambulanţă Fălticeni are în dotare 4 autospeciale de tip B2 şi o maşină de transport A1, deserveşte peste 150 de mii de locuitori. În substaţia din Fălticeni lucrează pentru salvarea vieţilor, 16 ambulanţieri şi 18 asistenţi medicali şi un medic, specializaţi în medicina de urgenţă.
Asistenta Şefă de la Ambulanţa Fălticeni, Mirela Olteanu, a declarat pentru Radio VIVA FM că Ziua Porţilor Deschise la Ambulanţa Fălticeni este organizată cu ocazia Zilei Ambulanţei, sărbătorită pe 28 iulie. În acest context, marţi în centrul municipiului va fi organizată şi o demonstraţie, cu tehnica din dotare.