Militarii Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ale localităţilor Horodnic de Jos şi Horodnic de Sus, au intervenit, ieri, cu cinci autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria lui Constantin O., din comuna Horodnic de Jos.
La sosirea echipajelor, ardeau violent anexele gospodăreşti, construcţii corp comun, , existând pericolul de propagare la casa de locuit. Incendiul a fost lichidat la ora 16:15.
Au ars adăpostul de animale, depozitul de furaje şi bucătăria de vară pe o suprafaţă totală de aproximativ 220 de metri pătraţi, circa 10 metri cubi lemn de foc, tâmplărie din PVC, obiecte de mobilier şi articole textile. S-au degradat aproximativ 20 de metri pătraţi din lambriul casei, precum şi alte bunuri. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric generat de un cablu electric defect.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti, iar pompierii au salvat locuinţa proprietarului.