full screen background image

Alexandru Vişinescu, condamnat la 20 de ani de închisoare

visinescu   Torționarul Alexandru Vișinescu, fost comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare în dosarul în care este acuzat de crime împotriva umanității. Procurorii au cerut instanţei să îi aplice o pedeapsă de 25 de ani de închisoare.

Decizia, luată astăzi de Curtea de Apel Bucureşti, poate fi contestată.Judecătorii au mai decis degradarea militară şi interzicerea unor drepturi pentru o perioadă de cinci ani.
Alexandru Vişinescu nu a fost prezent la pronunţarea deciziei judecătorilor. Alexandru Visinescu este primul torţionar trimis în judecată pentru crime împotriva umanităţii. Anchetatorii susţin că, în perioada 1956-1963, când a condus Penitenciarul Râmnicu Sărat, i-a supus pe deţinuţii politici la rele tratamente, bătăi şi alte violenţe, i-a lipsit de hrană, medicamente şi asistenţă medicală. Zeci de supravieţuitori şi rude ai deţinuţilor politici au depus mărturii în instanţă împotriva sa.
Regimul impus nu asigura condiţiile minime de supravieţuire pe termen lung, având în vedere că de cele mai multe ori sentinţele se întindeau pe o perioadă care depăşea 10 ani. Decesul deţinuţilor survenea, astfel, unui proces lent, prin care aceştia erau torturaţi fizic şi psihic.
Printre victimele lui Alexandru Vişinescu s-ar număra Corneliu Coposu, Ion Diaconescu şi Ion Mihalache, arată procurorii. Ei au început ancheta în iulie 2013, la o jumătate de secol de la comiterea faptelor.
Tiberiu Niţu, procurorul general al României: „Am finalizat acestă anchetă, considerăm că este un pas înainte şi un act de importanţă în ceea ce priveşte înfăptuirea justiţiei”.

Procesul lui Alexandru Vişinescu a început anul trecut. Fostul comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat s-a prezentat la majoritatea termenelor, dar a refuzat de fiecare dată să se apere în faţa instanţei.

Alături de Alexandru Vişinescu, istoricii au identificate alte 35 de persoane ale căror nume se leagă de moartea a zeci de deţinuţi politic sau oameni pe care autorităţile comuniste îi considerau piedici.

comments

comments