full screen background image

Fostul ministru de Interne Gabriel Berca, reţinut pentru fapte de trafic de influenţă

gabriel_berca   Gabriel Berca, fost consilier prezidenţial şi fost ministru al Internelor, a fost reţinut de DNA Bacău, astăzi, într-un dosar privind fapte de trafic de influenţă care ar fi fost comise în perioada 2010-2012, în cauză fiind în atenţia anchetatorilor şi fostul deputat Mihai Banu. Gabriel Berca este reţinut în dosarul în care este cercetat şi fostul deputat Mihai Banu, transmite Agerpres. La sosirea la sediul DNA, Berca a susţinut că nu cunoaşte motivul pentru care este audiat.

Gabriel Berca este cercetat de DNA pentru că, în 2012, prin intermediar, ar fi cerut, în tranşe, peste 180.000 euro ca să-şi folosească influenţa pe lângă membri ai Guvernului în vederea alocării de fonduri unei primării, au declarat pentru Agerpres surse judiciare.

Sursele au arătat că Berca, prin intermediul lui Mihai Banu (în acea perioada deputat) a pretins şi primit, atât pentru sine cât şi pentru partidul din care făcea parte, în mai multe tranşe, peste 180.000 euro. Fostul deputat liberal de Bacău Mihai Banu a fost arestat preventiv, la 10 iulie, pentru 30 de zile, în urma unei decizii luate de o instanţă de judecată de la Curtea de Apel Bacău.
El fusese reţinut de procurorii DNA sub acuzaţia de trafic de influenţă.

 

comments

comments