full screen background image

Victor Ponta: Până la 1 septembrie, vom avea şi Cod Fiscal, şi TVA redusă la 19%

ponta

Victor Ponta a lansat, marţi, un nou atac la adresa lui Klaus Iohannis, după ce acesta a trimis Parlamentului spre reexaminare noul Cod Fiscal, dar l-a acoptat pe cel de Procedură Fiscală.

Totodată, primul-ministru a subliniat că este decis ca acest Cod, precum şi măsura de reducere a TVA să fie aplicate “până pe 1 septembrie, într-o formulă constituțională”.

“Asta așteaptă toți cei care investesc și creează locuri de muncă în România, plătesc taxe în România și care au contribuit, de fapt, la creșterea economică de peste patru procente de la începutul acestui an”, a declarat premierul, la Palatul Parlamentului, la ieșirea de la evenimentul de lansare a programului de Internship guvernamental.

Premierul nu a precizat care va fi varianta legislativă aleasă pentru Codul fiscal, existând posibilitatea unei ordonanțe guvernamentale, a asumării răspunderii Guvernului sau a unei sesiuni extraordinare a Parlamentului.

 

comments

comments