Aproximativ 600 de angajați ai Regiei Autonome de Activităţi Nucleare din Drobeta Turnu-Severin protestează în faţa sediului unităţii. Liderii de sindicat spun că este începutul unor ample acţiuni de protest la adresa autorităţilor. Salariaţii acuză Guvernul de dezinteres faţă de situaţia dramatică în care se află unitatea și salariații săi.
Omenii spun că Guvernul nu le-a dat bani pentru ca unitatea să poată funcţiona până la sfârşitul lunii august, când ar începe procedurile de închidere controlată. De asemenea sunt nemultumiți că nu au primit lichidarea pentru luna mai.
Protestul a început la ora 7 când angajații RAAN care asigură Schimbul I nu au mai intrat la program.
Mâine aproximativ 2.500 de angajați ai RAAN dar și 700 de salariați de la Mina Husnicioara vor pleca într-un marș spre prefectura Mehedinți. Omenii speră ca acolo să fie prezenți și membrii guvernului implicați în rezolvarea problemei.
Regia Autonomă de Activități Nucleare se află în insolvență având datorii de peste 200 de milioane de euro, iar o mare parte din angajați vor pleca acasă conform planului de restructurare. Dacă nu se va găsi o soluție, liderii de sindicat au declarat că se iau în calcul și alte forme de protest, mergându-se până la greva foamei.