full screen background image

Un tractorist beat a lovit o maşină parcată, în Valea Putnei

tractor     Joi, în jurul orei 18.00, un bărbat, de 36 de ani, din comuna Pojorâta, în timp ce conducea un tractor, pe DN 17, pe raza localităţii Valea Putnei, a pătruns pe un drum public neclasificat şi a acroşat, cu roata stânga faţă, un autoturism care era staţionat, avariindu-i colţul dreapta spate.

Întrucât cel în cauză a refuzat să se înţeleagă pe cale amiabilă cu proprietarul autoturismului, acesta a sesizat producerea accidentului, prin 112, solicitând la faţa locului prezenţa unui echipaj de poliţie.

La faţa locului s-a deplasat echipajul poliţiei rutiere Câmpulung Moldovenesc, care a constatat că bărbatul avea o concentraţie alcoolică în aerul expirat de 1,05 mg/l, iar tractorul şi semiremorca, confecţionată artizanal, ataşată acestuia, aveau fiecare numere de înmatriculare diferite în partea din faţă şi în partea din spate.

Cel în cauză a fost condus la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.

comments

comments