full screen background image

Circulaţie restricţionată în mai multe zone din Rădăuţi

rad centru     În municipiul Rădăuți, au început manifestările cultural-artistice prilejuite de Zilele Municipiului și de Festivalul Internațional de Folclor “Arcanul”.

Pentru desfășurarea în bune condiții a activităților programate, Primăria face apel la spiritul civic al cetățenilor, solicitându-le ca, până luni, 6 iulie, ora 16.00, să respecte indicațiile agenților de ordine și să nu parcheze autoturisme în unele zone care vor fi închise circulației.

Este vorba despre tronsonul cuprins între străzile Piața Unirii, de la Magazinul General, până la Banca Transilvania, Parcarea Centrală, stația taxi, și tronsonul cuprins între intersecția străzilor Putnei, 1 Mai, Ion Nistor, Piața Unirii, de la sensul giratoriu, până la semaforul de la Magazinul General.

Doina CRAIU

Radio VIVA FM Rădăuți

comments

comments