Bulevardul George Enescu, din municipiul Suceava, va fi asfaltat, de la Lidl la catedrală, în zilele de vineri și sâmbătă, zile în care traficul rutier se va desfășura pe jumătate din carosabil.
La comandamentul de investiții de marţi, primarul Sucevei, Ion Lungu, a cerut șefilor de șantier de la “Victor Construct” să facă tot posibilul pentru ca lucrarea să iasă de calitate, mai ales la capacele de canalizare.
Lungu: “Acum este cel de-al treilea examen pe bd. George Enescu şi vreau să cred că vom reuşi să turnăm asfaltul aşa cum se cuvine. Am făcut şi un apel către dirigintele de şantier, să asiste acolo, să ne convingem că iese o treabă de calitate.”
Lucrările de modernizare a străzilor pe fonduri europene continuă și la podul din Ițcani, care, de miercuri, intră în organizare de șantier, a precizat Lungu.
Lungu: “Am analizat şi am susţinut mereu acest punct de vedere – e cel mai uşor să blocăm în totalitate podul. Deocamdată, acest lucru nu se impune, vom lucra pe sensuri de circulaţie. Doamne fereşte!, dacă se va impune să facem o închidere totală, nu va fi de lungă durată, poate doar câteva zile, pentru lucrări foarte presante şi sensibile. Dar, până atunci, vom lucra pe câte un sens de circulaţie. Vor fi şi semafoare de semnalizare, de o parte şi de alta.”