full screen background image

“Urgențele” Spitalului Județean vor fi asemănătoare celor din Târgu Mureș

upu    Modernizarea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava este în întârziere, din cauza neclarităților legate de parcul pe care trebuie realizată extinderea.

Ofertele de lucrări pot fi depuse de firmele interesate în următoarele două săptămâni.

Conducerea Spitalului Judeţean a precizat că necesarul financiar este de 2,5 milioane de euro, bani asigurați de Consiliul Județean, Ministerul Sănătății și Primăria reședință.

În urma extinderii, suprafața UPU se va dubla, ajungând la 1.900 de metri pătrați, iar structura va fi asemănătoare celei mai moderne unități de acest fel – cea de la Târgu Mureș.

Extinderea Unității de Primiri Urgențe este o necesitate la Suceava, având în vedere numărul tot mai mare al pacienților – în unele zile se prezintă aici chiar și 300 de persoane.

O dată cu extinderea UPU se doreşte şi înfiinţarea unui laborator de radiologie şi imagistică dotat cu computer tomograf.

comments

comments