Bun găsit, dragilor!
Cum bine știți, la începutul acestei săptămâni, elevii claselor a VIII-a s-au confruntat cu primul examen serios din viața de școlar: examenul de capacitate. După cum îi spune numele, rezultatele lui ar trebui să ilustreze cât sunt de capabili ai noștri studioși. E drept acum că doar o evaluare, fie și una foarte importantă, nu poate să reflecte fidel capacitatea unui elev. Dar se pare că poate să facă o idee asupra a ceea ce nu este capabil.
Subiectele pe care le-au primit elevii de clasa a VII-a au fost ușoare, dacă e să dăm crezare părinților, mult mai emoționați decât copiii, ce în așteptarea evaluaților au încercat să rezolve întâi ei subiectele. Ușoare or fi fost pentru ei, care au o vârstă… Păi doamna contabil nu interpretează zilnic basme la serviciu? Sau domnul tată, șofer, în călătoriile pe care le face nu întâlnește ades doamne ce sărbătoresc frumusețea iei purtând-o?!… Cam așa or fi gândit câțiva dintre elevii care pare-se au rămas blocați în fața cerințelor de a motiva apartenența unui fragment la specia basmului popular, sau să răspundă la întrebări pornind de la un articol de ziar în care se vorbea despre tradiția purtării iei.
Drept urmare, nici anul acesta, profesorii nu s-au putut plânge că nu au avut ce perle să culeagă de prin lucrările elevilor. Și cum suntem o țară democratică ce nu se plânge în privința libertății de exprimare, elevii și-au exprimat liber, în scris trăirile la vederea subiectelor: “Ideile nu sunt atât de multe, dar ştiu că vroia să îşi cucerească un tron.” “Nu am basmul predat, o să încerc să transform această idilă în baladă că aşa şi aşa seamănă.” “La fraza asta chiar nu mai ştiu.” “Ştiu că această frază este de cauză aşa o fi.” “Cratima asta se dă mereu la examene și io nu am învățat despre ea că am sperat că anu ăsta nu se va mai da”.
Greu cu examenul acesta de capacitate, dat tocmai acum, când alții nu mai pot de bine și sunt în vacanță. Sinceri să fim, timpul potrivit pentru el îl vor găsi prea puțini dintre elevii de astăzi, conectați prea mult la gadgeturi și prea puțin la cărți, care par a fi mult mai pragmatici decât credem. Drept dovadă, voi da citire unei alte perle, la fel de profunde ca și celelalte: “O trăsătură a basmului popular e că umple capul țăranului cu prostii când e obosit după muncă. Mulți au luat, în viața reală, o megațeapă, când au vrut să stea de vorbă cu animalele.”
Încehi acum, lăsându-vă pe dumneavoastră să vă delectați citind din zicerile elevilor noștri, perle cum li se mai zice, căci au fost suficiente să umple mass-media scrisă sau internetul. Și nu pot decât să sper, ca la final de lectură, să optați pentru a mai consuma o doză de educație, cu dorința ca pe viitor să devenim mai săraci în astfel de nestemate!
