Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a primarului comunei Slatinal, Ilie Gherman, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu.
Conform unui comunicat al parchetului sucevean, dosarul a fost înaintat spre soluţionare Judecătoriei Fălticeni.
Din probele administrate de procurori a rezultat că Ilie Gherman a cunoscut de la începutul lunii septembrie 2013 că, din data de 1 septembrie 2013, a fost numit un nou director al Şcolii Gimnaziale Herla şi, întrucât se afla în conflict personal cu acesta, pentru a se răzbuna, a luat hotărârea infracţională de a nu-şi îndeplini corespunzător atribuţiile de serviciu pe care le are în calitate de ordonator principal de credite, în sensul de a înceta finanţarea unităţii de învăţământ, urmărind blocarea activităţii acesteia, prin imposibilitatea achitării drepturilor salariale către cadrele didactice şi personalul auxiliar.
Ilie Gherman, spun procurorii, şi-a creat un mecanism infracţional, în sensul că a interzis angajaţilor din cadrul Primăriei comunei Slatina să primească şi să înregistreze corespondenţa cu Şcoala Gimnazială Herla, pentru a se crea o falsă justificare a activităţii infracţionale, respectiv lipsa solicitării de emitere a dispoziţiei bugetare de deschidere de credite pentru trimestrul IV/2013 şi, totodată, şi-a luat concediu de odihnă şi concediu medical, crezând că astfel va fi exonerat de răspundere penală, deşi toate probele administrate în cauză confirmă că, şi din aceste situaţii, a fost singurul care a gestionat problema emiterii dispoziţiei bugetare.
„Inculpatul Ilie Gherman în calitate de primar al comunei Slatina şi ordonator principal de credite, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a refuzat să emită dispoziţia bugetară de deschidere de credite pe trimestrul IV al anului 2013 pentru Şcoala Gimnazială Herla, blocând astfel finanţarea unităţii de învăţământ preuniversitar de stat care s-a aflat în imposibilitate de a achita drepturile salariale cadrelor didactice şi personalului auxiliar, pentru lunile septembrie şi octombrie 2013, în sumă totală de 378.319 lei şi de a achiziţiona combustibil (lemne pentru foc) în sumă de 66.803 lei, modalitate prin care a cauzat o vătămare a intereselor legitime ale unităţii de învăţământ şi a produs un prejudiciu în valoare totală de 445.122 lei”, se arată în comunicat.