full screen background image

Autocamioane cu documente false, depistate la Siret

vama siret 2     Doi cetăţeni ucraineni sunt cercetaţi de către poliţiştii de frontieră suceveni, după ce au prezentat la control, pentru autocamioanele pe care le conduceau, două certificate de înmatriculare false şi o carte verde falsificată.

În data de 21 iunie, la Punctul de Trecere a Frontierei Siret s-au prezentat, pe sensul de intrare în România, doi cetăţeni ucraineni Valerii D. şi Sergii L., de 35, respectiv 38 de ani, la volanul a două autocamioane marca DAF.

La controlul de frontieră, bărbaţii au prezentat, pentru cele doua mijloace de transport, documentele solicitate de către lucrătorii vamali.

Existând suspiciuni cu privire la condiţiile de formă şi fond ale acestora, s-a trecut la efectuarea unor verificări în linia a doua de control.

Drept urmare, s-a constatat faptul că certificatele de înmatriculare ale celor două auto-marfare nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond a unor documente autentice, fiind false total, realizate prin imprimare laser.

De asemenea, cartea verde prezentată pentru control de Valerii D. era falsificată, fiind modificată perioada valabilităţii.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals, fals material în înscrisuri oficiale, punerea în circulaţie a unui autovehicul cu numere false de înmatriculare sau înregistrare şi tractarea unei semiremorci neînmatriculate sau neînregistrate sau cu numere false de înmatriculare sau înregistrare.

comments

comments