full screen background image

PSD Suceava nu crede că Ponta trebuie să îşi dea demisia

Neculai Bereanu     Senatorul PSD, Neculai Bereanu, crede că Victor Ponta trebuie să-şi continue activitatea de premier.

Printr-un comunicat de presă, parlamentarul sucevean transmite:

“Ca Senator şi Vicepreşedinte al Organizatiei  PSD Suceava, doresc să aduc în atenţia opiniei publice că organizaţia PSD Suceava, cât şi parlamentarii PSD din judeţ, sunt convinşi că Preşedintele PSD, Victor Ponta, trebuie să-şi continue activitatea în fruntea guvernului.

Dacă nu vrem o criză politică care să genereze instabilitate şi care să afecteze pe termen lung rezultatele guvernării din ultimii trei ani, care au condus la creştere economică, cel mai bine este ca actualul guvern să-şi continue activitatea.

Consider ca  politica este făcută de politicieni şi că majoritatea parlamentară este cea care decide primul ministru.

Organizaţia PSD Suceava, cei şapte parlamentari PSD din Judeţul Suceava, consideră că majoritatea parlamentară actuală este solidă şi sprijină actualul guvern condus de Victor Ponta.

Victor Ponta trebuie să se bazeze pe sprijinul întregului partid, pe întreaga coaliţie de guvernare şi să continue să pună în aplicare programul de guvernare care să ducă spre prosperitatea fiecărui român.”

comments

comments