Au fost din nou proteste de amploare la Chişinău, unde zeci de mii de oameni au cerut demisia actualului guvern pe care îl acuză că a deviat de la parcursul european al ţării. Nu în ultimul rând, manifestanţii au cerut executivului explicaţii în privinţa miliardului de dolari dispărut din bănci.
„Jos mafia, jos mafia!” – au strigat manifestanții.
Fluturând steagurile Republicii Moldova şi Uniunii Europene, protestatarii au scandat lozinci antiguvernamentale şi au acuzat guvernul de corupţie.
„Le este frică de faptul că poporul se poate mobiliza şi împreună să pornească împotriva celor care fură miliarde din banii publici”, spune Stanislav Pavlovschi, fost judecător CEDO.
Manifestanţii acuză totodată guvernul că e vinovat de starea precară a economiei şi îi pune la adăpost pe cei care destabilizează economia ţării.
„Aceste manifestaţii au dechis ochii prietenilor noştri occidentali, din Statele Unite şi Europa. Ei sunt dezamăgiţi aşa cum suntem şi noi de această guvernare criminală şi coruptă”, a declarat Alex Cozer, activist în cadrul Platformei Dreptate şi Adevăr.
Protestatarii şi-au strigat nemulţumirea şi faţă de salariile mici, plătite cu întârziere.
„Suntem la punctul culminant. Lefurile nu se plătesc, pensiile nu se plătesc, ajutoarele nu sunt plătite, pentru că bugetul nu are bani”, spune o manifestantă.
„Vrem să le arătăm celor de la putere că Moldova este vie, nu suntem adormiţi, nu ne ascundem sub pături şi nici sub paturi. Vrem să trăim aici, să ne creştem copiii acasă”, declară o altă tânără.
Manifestanţii au criticat şi lipsa de acţiune a guvernului în privinţa miliardului de dolari dispărut din câteva bănci din Republica Moldova.
A fost al treilea protest de amploare faţă de guvernul de la Chişinău, iar oamenii spun că nu vor renunţa la manifestaţii până la demisia guvernului condus de Chiril Gaburici.