Centrul Național al Dansului București prezintă, între 5 – 7 iunie, expoziția “Muzeul Dansului Modern şi Contemporan”, o inițiativă unică în România. Expoziția vine ca o pregătire pentru lansarea Arhivei Dansului Românesc, ce va avea loc în toamna anului 2015.
“Muzeul Dansului Modern şi Contemporan” este o iniţiativă expoziţională documentar – experimentală ce îşi propune să atragă atenția publicului asupra cercetării istoriei dansului românesc modern şi contemporan, cu accente asupra unor coregrafi reprezentativi. Expozitia de la CNDB prezintă coregrafii: Lizica Codreanu, Stere Popescu, Leria Nicky-Cucu, Floria Capsali, Miriam Răducanu, Vera Proca-Ciortea, Elena Penescu-Liciu, Lisette Verea, Esther Magyar, Contemp, Marginalii.
Conceptul “Muzeul Dansului Modern şi Contemporan”, iniţiat de CNDB, porneşte de la premiza scrierii active a propriei istorii până acum absente, pe modelul altor iniţiative similare occidentale, cum sunt muzeele dansului create de MoMA New York, Tate Modern sau Centrele Naţionale al Coregrafiei din Rennes şi Bretagne.
Creat ca o instalație dinamică de proiecții video și materiale/documente de arhivă inedite, “Muzeul Dansului Modern şi Contemporan” acoperă perioada 1927 – 1996 și este structurată în trei părți: proiecții inedite, dance cinema, reenactment.
Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 5 iunie, ora 19.00 la CNDB (B-dul Mărășești 80-82). Expoziția va rămâne deschisă până duminică, 7 iunie, între orele 19.00 – 21.00.
Curator: Igor Mocanu
Asistentă curator: Corina Cimpoieru
Mulțumiri speciale: Vivi Drăgan Vasile, Mihai Fulger, Nicoleta Manolache, Anca Mitran, Miriam Răducanu, Liana Tugearu, Raluca Voinea, Alina Ușurelu
Parteneri: Centrul Național al Cinematografiei, Arhiva Națională de Filme, Fundația Arte Vizuale
Intrarea este liberă.
Detalii pe www.cndb.ro si drafturi critice
Facebook event: https://www.facebook.com/events/837098329705306/
Partener strategic: Colectiv A
Partenerii media: Scena.ro, Liternet, Online gallery, Sapte seri, Metropotam, Radio Romania Cultural, RFI ROMANIA, Orasulm.eu, Getlokal, Feeder.ro, Agenda culturala PENTRU COPII, Postmodern, Art Out, Veioza arte, Revista Arte si Meserii, Revista Arta.