full screen background image

“Pro Animals Tina” se va ocupa de nou de câinii comunitari din Suceava

caini vagabonzi     Consilierii locali suceveni vor analiza, în ședința de joi, o nouă asociere cu asociația “Pro Animals Tina”, în vederea gestionării problemei câinilor comunitari.

Demersul este determinat de faptul că administrația locală nu dispune de suficient personal de specialitate care să activeze la adăpostul din lunca orașului.

Asocierea va avea ca activități principale curățarea țarcurilor, amenajarea unui spațiu frigorific pentru depozitarea cadavrelor, adopția în Germania a 500 de câini anual și amenajarea în acest an a unei instalații de încălzire centralizată în cabinetul medical.

De asemenea, se are în vedere dotarea blocului operator în conformitate cu legislația în vigoare.

Din septembrie 2014, de când a demarat strângerea câinilor comunitari de pe străzile Sucevei, în padocuri au ajuns 2.000 de câini, 540 au fost adoptați, iar 85 eutanasiați.

Hingherii de la “Diasil” mai au mult de lucru, pe domeniul public fiind în libertate aproximativ 1.500 de câini.

comments

comments