Peste 30 de poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava, sprijiniţi de luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale – IPJ Suceava au desfăşurat, joi dimineaţă, între orele 06.00 – 12.00, o acţiune de amploare pentru destructurarea unui grup infracţional specializat în contrabandă cu ţigări şi alcool de provenienţă extracomunitară.
În baza autorizaţiilor emise de Judecătoria Suceava au fost efectuate percheziţii domiciliare în 11 locaţii din zona limitrofă a municipiului Suceava, respectiv în localităţile Băneşti, Stamate şi Fântânele.
Activităţile investigative şi de cercetare penală au fost desfăşurate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, fiind puse în executare şi 5 mandate de aducere privind persoanele implicate în activităţile ilicite.
În cadrul acţiunii au fost vizate mai multe persoane care, în perioada 2014 – 2015, au dezvoltat un mecanism infracţional având ca scop introducerea în ţară, transportul şi comercializarea frauduloasă de ţigarete şi alcool de contrabandă.
În cadrul percheziţiilor şi activităţilor specifice desfăşurate astăzi s-a urmărit identificarea de bunuri de provenienţă extracomunitară, bunuri supuse accizării respectiv: ţigarete, alcool dublu rafinat şi băuturi alcoolice, probarea activităţii infracţionale a persoanelor implicate, stabilirea gradului de participaţie şi a mecanismului de cooperare infracţională şi asigurarea materialului probator în cauză.
În urma desfăşurării percheziţiilor şi a celorlalte activităţi au fost ridicate ca material probator bunuri estimate la circa 100.000 de lei.
De asemenea, din cercetările şi audierile efectuate s-a stabilit că persoanele bănuite de comiterea activităţilor ilicite asociate infracţiunilor de contrabandă şi altor infracţiuni economice sunt 2 femei, ambele în vârstă de 42 de ani, din localitatea Stamate, com. Fântânele, şi 3 bărbaţi de 42, 48 şi 49 de ani, din localităţile, Băneşti, Fântânele şi Stamate, jud. Suceava.
Au fost confiscate o tonă de alcool de contrabandă, respectiv 698 litri alcool dublu rafinat ambalat în peturi de plastic de un litru şi cinci litri ; 68 litri whisky; 229 litri vodka; 5 litri lichior şi coniac.
Băuturile nu au putut fi justificate prin acte de provenienţă, având banderole fiscale extracomunitare sau fiind ambalate în recipiente neomologate şi neinscripţionate.
De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării 5.400 bucăţi ţigarete de contrabandă, de provenienţă extracomunitară.
Totodată a fost identificată şi ridicată suma de 7.336 de lei, de la o societate comercială – punct de lucru sat Stamate, Com. Ipoteşti, jud. Suceava, aceşti bani fiind identificaţi ascunşi în spatele unui sertar al unui dulap din incinta magazinului mixt al firmei.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii prejudiciului cauzat bugetului de stat ca urmare a neachitării taxelor de acciză.
Bunurile ridicate urmează a fi evaluate de către specialişti din cadrul A.N.A.F, în funcţie de aceasta urmând a fi dispuse şi măsuri faţă de persoanele implicate.