full screen background image

Viorel Hrebenciuc, audiat la DNA în dosarul CNA

Viorel Hrebenciuc     Viorel Hrebenciuc a ajuns miercuri dimineață la sediul Direcției Naționale Anticorupție pentru audieri în dosarul CNA, informează B1 TV.

Hrebenciuc a fost citat în dosarul în care este suspectat de trafic de influență, dosar în care este cercetat alături de fostul primar din Piatra Neamț Gheorghe Ștefan și de Narcisa Iorga.

Potrivit procurorilor anticorupție, Viorel Hrebenciuc ar fi intervenit pentru acordarea licenței pentru televiziunea lui Gheorghe Ștefan.

În prezent, Viorel Hrebenciuc este plasat în arest la domiciliu în dosarul în care s-a aflat timp de câteva luni în arest preventiv. Este vorba despre dosarul retrocedărilor în care fostul deputat PSD a fost trimis în judecată alături de alte persoane, printre care și fiul său, Andrei.

comments

comments