full screen background image

Percheziții la Opera Națională

opera nationala bucuresti     Directorul Operei Naţionale din Bucureşti a fost dus la audieri de procurorii Parchetului Sectorului 1. Din primele informații, ar fi vorba despre un dosar penal privind achiziții ilegale făcute de instituție.

Sursele judiciare au precizat pentru Mediafax că anchetatorii ridică documente din birouri de la Opera Naţională, referitoare la unele achiziţii făcute de instituţie.

În anchetă ar fi vizat şi directorul Operei, Răzvan Ioan Dincă. El ar urma să dea declaraţii în această cauză, au precizat sursele citate.

Răzvan Dincă este directorul Operei Naţionale Bucureşti din decembrie 2012, când a câştigat concursul de proiecte de management organizat de Ministerul Culturii. În august 2006, el a fost numit director general al Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti, iar în 2007 a devenit director şi manager de proiect al Festivalului Internaţional de Artele Spectacolului Muzical „Viaţa e Frumoasă!”. A regizat mai multe spectacole de teatru în ţară şi în Bucureşti.

comments

comments