Clubul de Iniţiativă Literară (CIL) împreună cu bookblog.ro şi Academia Pământul Viu organizează duminică, 10 mai, la ora 14.30, la Thales – Pub & Magazin non-stop Fălticeni, o nouă întâlnire de schimb de cărţi.
Mai multe despre această acțiune ne-a povestit George Sauciuc, secretarul executiv al Clubului de Inițiativă Literară Suceava, invitatul Luisei din această după-amiază.
Schimbul de cărți este, până la urmă un pretext pentru socializare, pentru conversații plăcute, pentru a cunoaște oameni și a împărtăși pasiunea pentru lectură.
“Clubul de Inițiativă Literară merge pe ideea de a promova scriitori români și asta vom încerca la Fălticeni. Aceasta este agenda ascunsă, am deconspirat-o acum.
Despre cărți, despre literatură se vorbește, dar câteodată avem nevoie de un cadru oficial pentru asta. Au fost momente în care, la schimburile de cărți, veneau oameni cu prieteni, curioși și s-au apucat să citească” a spus George Sauciuc.
Pe lângă schimbul de cărţi, organizatorii anunţă şi o şedinţă de cenaclu, în cadrul căreia vor citi: Georgiana Conţu Andone, Constantin Horbovanu, Călin Dănilă şi George Sauciuc.
Interviul integral aici: