Fotbalistul sucevean Dorin Semeghin se simte bine, după operaţia la care a fost supus în luna martie.
Internat în spital la finalul meciului de pe 7 martie, cu ACS Berceni, după ce i s-a făcut rău în urma unei lovituri puternice încasate în abdomen, Semeghin a fost operat de urgenţă pe 11 martie.
Sportivul a declarat, joi, că starea sa de sănătate este mai bună, dar, în niciun caz, nu poate reveni prea curând pe terenul de fotbal.
Semeghin: “În primul rând, vreau să spun că merg spre bine. La două săptămâni, merg şi fac analize şi cred că sunt pe drumul cel bun, Acum, despre fotbal, e cam greu să revin pe teren. Am vorbit cu doctorul care m-a operat şi mi-a spus că trebuie să stau până în vară. Operaţia pe care am avut-o a fost foarte grea, am avut pancreasul atins, intestinul perforat, pancreatită, a fost mai grav la mine. Acum am ficatul şi splina mărite, din cuza medicamentelor. Am trei săptămâni de când iau numai antibiotice. Acum, doctorul mi-a dat doar pastile din plante, să nu mai iau antibiotice, că nu îmi fac bine. Credeam că am slăbit vreo 7 kg, dar, de fapt, am slăbit vreo 10. Am doar 53 de kg. Şi aşa nu eram vreun imens… Dar, eu zic că o să fie bine.”
Dorin Semeghin a spus că abia aşteaptă să reintre pe terenul de joc.
Semeghin: “De-abia aştept să intru şi eu, să revin pe teren. Chiar am fost marţi la băieţi, la antrenament. Când am intrat pe teren, chiar îmi era dor să dau într-o minge, dar m-am abţinut. E greu… De 20 de ani, aproape, numai pe teren – antrenamente, şi fizice, şi cu mingea. Sper ca din vară să intru sută la sută, sunt ambiţios şi vreau să continui. Asta îmi place să fac, de mic, şi n-am altceva ce să fac. Acum, asta a fost, un ghinion…”