În perioada 1 – 3 mai 2015, va avea loc, în municipiul Suceava, cea de-a XII-a ediție a “Cupei Interetnice Bucovina”.
Gândită inițial ca o activitate a minorităților etnice de la nivelul județului Suceava, aceasta s-a extins, de-a lungul anilor, și către minorități etnice din țară sau invitați din străinătate.
Anul acesta participanții vor face parte din rândul minorităților etnice din Bucovina (ucrainieni, poloni, germani, romi, rusi-lipoveni, armeni, italieni, evrei, maghiari), invitați ai comunităților etnice armene și italiene din Iași, ai maghiarilor din Toplița, ai turco-tătarilor musulmani din Constanța dar și invitații, de acum tradiționali, din Cernăuți Ucraina (membrii ai administrației Regionale Cernăuți) și Republica Moldova (Grupul de Inițiativă al Românilor din Basarabia).
Alături de delegația din Iași se află și 3 cetățeni din Republica Armenia.
Programul manifestărilor sportive va începe oficial, sâmbătă, la ora 10.00, la Balonul Universității “Ștefan cel Mare” Suceava.
După deschiderea festivă, băieții se vor întrece într-un turneu de fotbal, iar fetele se vor confrunta în sala de atletism a Clubului Sportiv Municipal Suceava la kin-ball, badminton, tir cu arcul , boccia, tenis de masă și activități de fitness-aerobic.
Activitățile sportive se vor încheia după amiazăm, când le vor lua locul cele culturale.
Începând cu ora 18.00, echipele participante vor schimba echipamentul sportiv cu costumele tradiționale și își vor etala măiestria pentru a prezenta spectatorilor moștenirea culturală.
Astfel, vor fi aduse în scenă costume, dansuri, cântece și poezii ale minorităților etnice invitate.
Duminică de dimineață, începând cu ora 09.00, participanții vor da piept cu noi provocări sportive și distractive.
Ei își vor etala curajul în a aborda panouri de cățărare și escaladă sau se vor amuza cu jocuri dinamice.
Toate aceste manifestări sunt posibile datorită sprijinului oferit de Primăria Municipiului Suceava și al Consiliului Local al Municipiului Suceava și al Federației Române Sportul pentru Toți.
Organizatorul local al manifestărilor este Asociația Județeană Sportul pentru Toți, cu ajutorul partenerilor: Clubul Sportiv Municipal Suceava, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Suceava și Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava.