Camera Deputaţilor a decis ca 10 Mai să fie zi de sărbătoare naţională, fiind ziua care marchează trei momente istorice – începutul domniei lui Carol I, Independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării.
Deputaţii au adoptat cu, 294 de voturi “pentru”, unul “împotrivă” şi şase abţineri, un proiect de lege în acest sens, iniţiat de senatorul PNL, Puiu Haşotti.
Proiectul prevede că Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul, celelate autorităţi centrale organizează manifestări cu prilejul sărbătoririi acestei zile în limita alocaţiilor bugetare prevăzute.
Proiectul a fost respins de Senat, însă a fost adoptat de Camera Deputaţilor, care este for decizional.