Mii de persoane au demonstrat duminică după-amiaza atât în centrul Budapestei, cât şi în ţară, denunţând “corupţia de la nivelul Guvernului” condus de populistul Vikor Orban, scrie MTI.
Demonstraţia a început la Palatul Eiffel, lângă Gara Nyugati şi a fost organizată de către organizaţii ale societăţii civile, susţinute de partide de opoziţie.
Printre cei care au luat cuvântul s-a aflat şi avocatul Tamas Lattmann, iniţiatorul unui proiect de referendum cu 19 întrebări privind “demontarea Guvernului”. El a salutat drept cea mai importantă realizare din ultima lună aprobarea de către Comisia Electorală naţională a organizării unui referendum privind declararea averilor nu doar de către politicieni, ci şi de membrii familiilor acestora, în anumite condiţii. Lattmann a anunţat că s-a adresat Kuriei (Curtea Supremă) cu privire la problemele pe care Comisia le-a respins.
Steaguri şi însemne ale mai multor partide de opoziţie şi organizatori – Egyutt (Împreună), DK MoMa şi Solidaritatea – au fost purtate de către participanţii la demonstraţie.
Protestatarii au defilat până la sediul Băncii centrale. Un jurnalist, Marton Kozak, a apreciat, în faţa sediului băncii, că “regimul lui Viktor Orban nu are nevoie să fie expus, odată ce toată lumea îl cunoaşte bine”. El a denunţat unul dintre “pilonii” regimului, şi anume “reprimarea presei libere”, avertizând totodată cu privire la radicalizarea Jobbik (extremă dreapta).
Un student, Marek Bertram, a spus că “guvernarea Ungariei, astăzi, nu înseamnă nimic altceva decât taparea fondurilor UE”, că Fidesz (centru-dreapta, la putere) “a eşuat să se ridice la nivelul propriilor legi” şi că “Guvernul a eşuat nu doar moral, ci şi politic”.
Demonstraţii antiguvernamentale au avut loc, de asemenea, în mai multe oraşe din Ungaria, între care Miskolc, Gyor, Pecs, Debrecen, Bekescsaba, Tatabanya, Szekesfehervar, Szekszard, Kecskemet, Nyiregyhaza, Szombathely, Szolnok, Eger, Szeged şi Kaposvar.
Vicepreşedintele socialist Zoltan Gogos a declarat, la Szolnok (centru), că este necesar ca fiecare persoană publică să fie investigată în legătură cu creşterea averii personale.
Un purtător de cuvânt al DK, Zsolt Greczy le-a spus protestatarilor, la Miskolc (nord-est), că partidul său cere alegeri anticipate şi va pregăti un program, până în primăvara următoare, care să scoată ţara din situaţia în care se află.
Liderul Egyutt Viktor Szigetvari a îndemnat, la Gyor (nord-vest), ca până la alegerile din 2018 partidele de opoziţie să formeze o alianţă care să înfrângă Fidesz.
Un expert în lupta împotriva corupţiei din cadrul LMP, Akos Hadhazy, a spus că fenomenul corupţiei nu poate fi eliminat, dar a subliniat că sunt necesare legi care să-l limiteze.
Grupul parlamentar al Fidesz a apreciat, citat într-un comunicat, că lupta împotriva corupţiei este necesar să înceapă în cadrul opoziţiei de stânga. Stânga este condusă de către aceeaşi oameni care au fost implicaţi în cele mai corupte guverne din toate timpurile, a replicat puterea.
Protestele de duminică au fost organizate de aceleaşi persoane care s-au acuzat între ele de corupţie, a replicat grupul Fidesz, citându-l pe liderul DK Ferenc Gyurcsany care a afirmat că i-a părăsit pe socialişti din cauza corupţiei din partid.