full screen background image

20 aprilie – “Organizarea – cheia succesului”

doza bun     Bun găsit, dragilor!

Este luni și dăm startul pe ultima sută de metri a acestui an școlar. Exceptând câteva zile libere pe care guvernanții ni le oferă cu dărnicie, până la mijlocul lunii iunie e rost de învățătură. Multă aș zice, mai ales pentru cei care sunt în fața unor testări sau
examene finale.

Și, pentru ca lucrurile să se termine cu bine și în această privință, e cazul să privim optimist, să nu ne punem limite în ceea ceea ce ne-am propus. Să avem țeluri înalte. Vorba unei bune prietene: mi-am propus să fac mișcare 5 zile pe săptămână, îmi iese doar în trei zile. Dar dacă-mi propuneam din start 3 zile, probabil aș fi făcut doar una. În concluzie, să ne propunem și să încercăm mai mult.

Și cum toate ies bine doar dacă vă organizați din start acțiunile – căci, organizarea e cheia succesului, dacă e să țin cont de cuvintele altui prieten (asta ca să vedeți că am o sumedenie de prieteni foarte buni la teorie ca și mine), e nevoie și aici de ea. Să vă organizați, sau dacă sunteți părinți de elevi mai mici să-i ajutați să-și organizeze astfel demersurile, încât să nu-și irosească toată energia doar în activități de socializare, pe care timpul frumos ce se apropie, le va favoriza.

În această direcție, am să vă reamintesc rapid câteva lucruri pe care dacă le vor face elevii familiei, ar putea finaliza anul școlar cu succes.

În primul rând să mănânce sănătos și să se odihnească înainte de a începe să învețe, de fiecare dată.

Apoi, să nu treacă la lecția următoare până nu s-au asigurat că au înțeles-o foarte bine pe prima. Golurile acumulate vor duce cum bine știți la neînțelegerea noilor noțiuni.

Să nu învețe mecanic, ci logic. Să facă pe cât posibil conexiuni între informații și dacă este posibil – spun dacă, pentru că programa noastră școlară este de multe ori mult prea stufoasă și uneori fără nicio legătură cu viața cotidiană –  să realizeze conexiuni cu  elemente din viața personală. În felul acesta, ar putea să-și amintească mai ușor cele învățate.

Pentru mai multă eficiență, învățatul nu ar trebui să fie un chin. Adică, ceva monoton îmbrăcat în aceleași tipare zilnice. Notițele, ce ajută de cele mai multe ori, pot fi luate pe foi colorate și scrise cu pixuri de culori diferite. Cine știe… Poate în felul acesta este stimulată și creativitatea și e mai puțină plictiseală.

La final, când ești convins că totul este învățat, n-ar fi rea o testare. Una personală, cu întrebări legate de conținut. Poate fi foarte eficientă.

Da,r dincolo de acești pași amintiți, cel mai important rămâne scopul pe care ți-l propui de la început. Adică, pornind chiar de azi, prima zi din ultimele zile de școală. Unul înalt și optimist. Iar dacă adăugați organizării și o doză de educație, e musai ca finalul să fie fericit!

0:00

comments

comments