Problema reducerii TVA se tranşează marți în şedinţa de guvern, informează B1 TV.
Liderul PSD, premierul Victor Ponta, şi-a anunţat colegii de partid că intenţia Guvernului este să diminueze, din luna iunie, cota standard de TVA de la 24% la 20% şi nu la 1 ianuarie 2016 cum era stabilit iniţial.
Prim-ministrul a discutat şi cu guvernatorul Mugur Isărescu pe variantele de reducere a TVA. Proiectul de Cod Fiscal mai prevede reducerea TVA la 18%, la 1 ianuarie 2018, dar şi a cotei pentru produsele alimentare de bază la 9% de la 1 ianuarie 2016.