full screen background image

FMI: România nu-și permite reducerea taxelor în baza rezultatelor din primele două luni

FMI     Andrea Schaechter, șefa misiunii FMI în România, a declarat că decizia de reducere a cotei TVA trebuie reconsiderată cu atenție, informează Ziarul Financiar.

“Credem că nivelul pro­pus pentru scăderea taxelor ar trebui recon­siderat cu atenţie, dat fiind că va fi nevoie de timp pentru ca măsurile care echili­brează aceste reduceri de taxe să aibă efect“, a declarat Schaechter, aflată la Washington, într-o conferinţă.

Deși România se află printre țările cu cel mai mare TVA, Andrea Schaechter susține că orice schimbare a taxelor trebuie însoțită de o îmbunătățire a colectării taxelor la buget. Conform raportului întocmit de experții instituției, în ultimele două luni s-a înregistrat un surplus față de ceea ce era prevăzut în programul bugetar.

„Să iei o astfel de decizie pe baza rezultatelor din primele două luni este prematur. Vedem că deficitul bugetar pe cash a înregistrat un surplus în primele două luni ale anului fiscal. Cheltuielile din primele două luni au fost mai scăzute decât era prevăzut în programul bugetar. Ce este important pentru reducerea taxelor este ca aceste îmbunătăţiri legate de colectare să fie permanente“, a afirmat Schaechter.

În plus, raportul arată că România nu are spațiu să reducă taxele până când nu se vor îmbunătăți metodele de colectare a veniturilor. Guvernul, însă, este de părere că prin măsurile luate – reducerea TVA și a accizelor, eliminarea taxelor pe dividende- se va stimula consumul și se vor încasa peste nouă miliarde de lei.

Guvernul urmează să decidă dacă va reduce TVA-ul de la 24% la 20% sau dacă va fi redusă cota pentru alimentele de bază la 9%, începând de la 1 iunie 2015.

comments

comments