Luni, vremea se va răci faţă de ziua anterioară îndeosebi în regiunile din jumătatea estică, unde va deveni mai rece decât în mod obişnuit la această dată, în timp ce în restul teritoriului valorile termice se vor menţine apropiate de cele normale pentru ultima decadă a lunii martie.
Astfel, se vor înregistra maxime de la 4…5 grade în Delta Dunării şi în nordul Moldovei, până la 14…15 grade, izolat, în vest şi centru.
Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în prima parte a zilei în zona montană, unde izolat va fulgui, iar noaptea în sud-vestul extrem, unde vor fi condiţii de ploaie slabă.
Vântul va prezenta unele intensificări în regiunile sudice şi pe crestele montane. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -7 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 5 grade în vest. Dimineaţa şi noaptea, local se va forma brumă şi vor fi condiţii de ceaţă.
Mâine, în București, vremea se va răci, iar cerul va fi variabil, cu unele înnorări la începutul intervalului, când şi vântul mai avea unele intensificări. Temperatura maximă va fi de 9…10 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 0 grade.
Marți, în țară, valorile termice, în creştere faţă de intervalul anterior în toate zonele ţării, se vor situa în jurul mediilor climatologice specifice perioadei. Temperaturile maxime vor avea valori de la 7…8 grade pe litoral, până la 17…18 grade în regiunile vestice şi centrale, iar cele minime se vor situa între -5 grade în estul Transilvaniei şi 9 grade în sudul Banatului.
Cerul va fi variabil spre senin, dar cu înnorări în sud-vestul extrem, iar noaptea şi în vest, unde izolat va ploua slab. Vântul va avea intensificări, îndeosebi ziua, mai ales pe crestele montane, în Câmpia de Vest şi pe litoral. În regiunile extracarpatice, spre sfârşitul intervalului, se va semnala ceaţă.