Lucrările la podul peste Dunăre din zona Brăila-Galați vor începe în primăvara anului viitor, a declarat, vineri, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, la lucrările pe ateliere prilejuite de Consiliul Național al Partidului Social Democrat, scrie Agerpres.
„Am avut săptămâna trecută discuții cu autoritățile locale din Galați și Brăila. Începem podul peste Dunăre – probabil testăm și varianta în care se face și trecere pe sub Dunăre în Galați. Probabil că se canibalizează, iar un punct de vedere economic va fi complicat de susținut, dar noi nu respingem ideea. Podul este licitat, câștigat și, în acest an, să zicem iarna viitoare, va fi dedicată studiilor de fezabilitate, proiect tehnic etc, astfel încât în primăvara viitoare va începe și această lucrare care tot începe de vreo 20 de ani”, a explicat Ioan Rus.
Șeful de la Transporturi a precizat că a cerut Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România ca, împreună cu autoritățile locale, să identifice soluțiile optime de conectare la pod a tuturor localităților din jur, inclusiv orașul Tulcea.
„Am dispus ca CNADNR, împreună cu autoritățile din Brăila și Galați, să găsească soluțiile optime de conectare a celor două orașe și a localităților din jur, inclusiv Tulcea, astfel încât să nu fie defavorizată una sau alta dintre localitățile deservite de acest pod, pe lângă faptul că acesta deservește centrul multimodal de acolo”, a adăugat ministrul Transporturilor.