full screen background image

Darius Vâlcov, primele declarații după demisie

.     Fostul ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov, a făcut primele declarații după anunțul potrivit căruia va demisiona din fruntea ministerului.

Mai multe nu vă pot spune decât ați văzut și dvs în presă. Atâtea informații am și eu acces. Eu am fost, vineri, am dat niște declarații în fața procurorilor, mi-am susținut nevinovăția”, a declarat Darius Vâlcov.

Darius Vâlcov a fost pus sub urmărire penală de procurorii DNA pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în timpul mandatului de primar al Slatinei, potrivit unui comunicat al DNA.

Actualul ministru este acuzat că ar fi favorizat firma unui om de afaceri, în perioada 2009-2013, când era primar, intervenind în procedurile de licitație a unor contracte încheiate de Primăria Slatina, în urma cărora ar fi luat 2 milioane de euro.

comments

comments