Între 9 şi 13 martie, ieşenii vor beneficia, gratuit, de mai multe teste prin care vor afla dacă au anumite probleme de sănătate sau dacă au risc de îmbolnăvire.
Testele presupun evaluarea procentului de grăsime din organism, măsurarea tensiunii arteriale, pulsometrie, măsurarea taliei şi a greutăţii.
Ieşenii vor beneficia, de asemenea, de testul Harvard Step, pentru detectarea bolilor cardiovasculare, dar şi de o investigaţie care măsoară viteza maximă la care fluxul de aer poate ieşi din plămâni.
Testările se vor efectua la parterul Facultății de Farmacie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Gr. T. Popa, iar acțiunea este organizată de Asociația Studențească Amicus.