full screen background image

Poliţiştii suceveni şi-au sărbătorit colegele şi soţiile

8pol     Pe 8 Martie, se celebrează Ziua Internaţională a Femeii.

O zi dedicată celor cărora fiecare din noi  le datorăm viaţa şi dezvoltarea noastră.

Mai mult ca oricând, de 8 Martie conştientizăm că avem lângă noi o mamă, o soră, o bunică, o fiică, o soţie sau, de ce nu?, o colegă, care fac ca existenţa noastră să aibă sens, care prin gingăşie şi feminitate desăvârşeşte lumea şi universul interior al fiecăruia.

Poliţiştii suceveni au ţinut să le ofere colegelor de muncă câteva momente speciale înaintea Zilei de 8 martie şi au organizat, cu sprijinul Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor – Regiunea 1 Suceava şi Corpului Naţional al Poliţiştilor – Biroul Teritorial Suceava, un spectacol artistic, la sala de festivităţi “Dom Polski” din municipiul Suceava.

Au participat Ansamblul “Ciprian Porumbescu” şi artişti consacraţi, spectacolul oferind momente artistice şi emoţionale celor peste 300 de femei poliţist şi soţii ale poliţiştilor.

Toate doamnele au primit flori, iar femeile poliţist au fost felicitate pentru munca pe care o depun zilnică în slujba comunităţii.

POLIŢIŞTII SUCEVENI UREAZĂ TUTUROR DOAMENLOR ŞI DOMNIŞOARELOR LA MULŢI ANI ŞI O PRIMAVARĂ PLACUTĂ!

comments

comments