full screen background image

Conducerea USV se pronunță pentru păstrarea cifrelor de școlarizare

sedusv1     Conducerea Universității “Ștefan cel Mare” Suceava consideră că păstrarea cifrelor de școlarizare la sistemul bugetat “este extrem de importantă pentru învățământ și societate”.

Vineri, cu prilejul ședinței festive la împlinirea a 25 de ani de existență a instituției, rectorul Valentin Popa a declarat că, la nivel național, doar 13 % din populație are studii superioare, adică jumătate din media europeană.

Popa: “Nu avem cum să ajungem la aceste procente, dacă vom respecta dorinţa unora, în special a universităţilor private, de a reduce numărul de studenţi bugetaţi. Această reducere ar trimite, practic, într-o zonă a regimului cu taxă, un grup foarte mare de absolvenţi, care este incert că vor alege universităţile care fac învăţământ de calitate şi care dau diplome cu adevărat pe baza cunoştinţelor acumulate. Păstrarea cifrelor asigură atât creşterea nivelului de educaţie pentru populaţie, cât şi păstarea unor specialişti.”

Popa a precizat că reducerea numărului studenților fără taxă – măsură solicitată de instituțiile particulare – “va deregla învățământul superior”.

Valentin Popa a mai adăugat că la Universitatea “Ștefan cel Mare” învață acum 8.500 de studenți, dintre care 4.500 bugetați.

comments

comments