full screen background image

Cursuri gratuite de formare profesională, la Camera de Comerț și Industrie Suceava

ccisv    Camera de Comerț și Industrie Suceava, în calitate de aplicant al proiectului “Joint Business Support Centre – Instrument for fostering development of entrepreneurship in Ro-Ua-Md cross-border area (Jo.B.S. Center)” (Instrument pentru stimularea dezvoltării antreprenoriatului în regiunea de graniţă România – Ucraina – Moldova), vă invită să participați la două cursuri de formare profesională, ce vor fi organizate gratuit în cadrul proiectului.

Este vorba despre cursurile “TEHNICI DE NEGOCIERE”, în perioada 26 – 29 Martie 2015, şi “ECHIPA – DEZVOLTARE ȘI MOTIVARE”, între 23 – 26 Aprilie 2015.

Obiectivul general al proiectului reprezintă sprijinirea și consolidarea mediului de afaceri din regiunile de frontieră, prin promovarea de parteneriate economice şi implementarea de soluţii inovatoare pentru dezvoltarea IMM-urilor din regiunea transfrontalieră.

Proiectul a primit finanțare nerambursabilă de la Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Comun România – Ucraina – Republica Moldova 2007-2013 și este implementat în parteneriat cu Centrul pentru Dezvoltare şi Reconstrucţie Bucovina (Cernăuți, Ucraina), Universitatea de Stat “Alecu Russo” din Bălţi (Bălți, Republica Moldova) şi Asociaţia de Dezvoltare Economică şi Regională „ADER” (Suceava,România).

Selecția acestor cursuri s-a realizat din 13 opțiuni de cursuri, în cadrul Workshop-ului „Formarea profesională și parteneriatele strategice – o soluție pentru dezvoltarea economică a regiunii transfrontaliere RO-UA-MD”, desfășurat la sediul CCI Suceava în data de 30.04.2014. Cele 13 opțiuni de curs au fost selectate de către reprezentanții mediului de afaceri sucevean și centralizate în studiul „IDENTIFICAREA NEVOILOR DE FORMARE ÎN ZONA TRANSFRONTALIERĂ ROMÂNIA – UCRAINA-REPUBLICA MOLDOVA”.

Aceste cursuri se adresează administratorilor si angajaților din IMM-uri!

Detalii cu privire la înscriere puteți obține la următoarele date de contact: Camera de Comerț și Industrie Suceava, str. Universității, nr. 15-17, Suceava, Tel:0230/521506, Fax:0230/520099, E-mail: cci@ccisv.ro , Web: www.ccisv.ro

Programul Operaţional Comun România – Ucraina – Republica Moldova 2007-2013 este finanţat de Uniunea Europeană prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate şi Parteneriat şi co-finanţat de statele participante în program.

comments

comments