Noul premier desemnat al Republicii Moldova, omul de afaceri Chiril Gaburici, începe luni consultările în vederea pregătirii programului său de guvernare și a listei miniștrilor din viitorul cabinet.
Potrivit mass-mediei de la Chișinău, Chiril Gaburici va avea întâlniri cu liderii fracțiunilor parlamentare, dar și cu reprezentanții societății civile și ai mediului de afaceri.
Conform legislației Republicii Moldova, premierul desemnat are la dispoziție 15 zile pentru a-și forma echipa și a cere votul de încredere al parlamentului, termenul limită fiind data de 9 martie.
Chiril Gaburici (38 de ani), un economist de profesie care a condus timp de câțiva ani una dintre companiile de telefonie mobilă din Republica Moldova, a fost propus drept candidat la funcția de premier de către Partidul Liberal Democrat după eșecul de săptămâna trecută în parlament al guvernului Leancă 2. Sâmbătă, printr-un decret semnat de președintele Nicolae Timofti, Gaburici a fost însărcinat oficial să formeze noul guvern.
Chiril Gaburici nu este membru de partid, dar este considerat un apropiat al liderului liberal-democrat Vlad Filat, dar și al liderului comunist Vladimir Voronin. El are în prezent doar susținerea coaliției minoritare formate din Partidul Democrat-Liberal și Partidul Democrat.
Liderul liberal Mihai Ghimpu a declarat că formațiunea pe care o conduce nu va vota un guvern condus de Gaburici decât în cazul în care liberalii vor fi cooptați la guvernare. La rândul lor, socialiștii au anunțat că nu vor susține niciun candidat propus de alianța minoritară, insistând asupra organizării de noi alegeri.
Echipa pe care o va propune Gaburici ar putea fi sprijinită însă de comuniști, avându-se în vedere faptul că liderul acestora, Vladimir Voronin, a declarat anterior că și-ar dori un premier provenit din mediul de afaceri și care nu a mai fost implicat în politică. Un vot comun cu PCRM ar putea provoca însă nemulțumire în rândurile Partidului Liberal Democrat, dat fiind faptul că premierul în exercițiu Iurie Leancă a afirmat că nu va vota un guvern susținut de comuniști, apreciind că o astfel de guvernare va pune în pericol parcursul european al Republicii Moldova. De altfel, după eșecul din parlament al cabinetului său, Iurie Leancă s-a pronunțat formarea unei majorități parlamentare, cu participarea liberalilor, afirmând că o coaliție minoritară de guvernământ nu poate fi funcțională.
Coaliția minoritară de la Chișinău a fost formată după lungi și dificile negocieri între cele trei partide proeuropene care au câștigat alegerile de la 30 noiembrie — Partidul Liberal Democrat, Partidul Democrat și Partidul Liberal, negocieri care în cele din urmă au dus la excluderea din alianță a liberalilor. Actuala coaliție deține doar 42 de mandate în parlamentul cu 101 locuri, iar pentru confirmarea unui guvern sunt necesare cel puțin 51 de voturi. Potrivit Constituției Republicii Moldova, dacă și echipa pe care noul premier desemnat Chiril Gaburici va fi respinsă de parlament, șeful statului va trebui să dizolve legislativul și să anunțe alegeri anticipate.