full screen background image

Liberalii se reunesc în prima şedință după scandalul votului în Senat în cazul Vosganian

pnl     Liberalii se reunesc în prima şedință după scandalul votului în Senat în cazul Vosganian. Potrivit unor surse, subiectul va fi discutat luni, chiar dacă Vosganian şi-a anunțat demisia din partid pe blogul personal.

În ședință se va discuta și despre propunerea pentru Curtea Constituțională. PNL ar susține-o pe Monalisa Neagoe pentru a ocupa postul lăsat liber de Toni Greblă.

Inspectorii au suspiciuni că Varujan Vosganian nu şi-ar fi declarat întreaga avere. Acesta ar fi contractat un credit în 2012. Vosganian se apără acum pe blog.

„În anul 1987, când m-am căsătorit, părinţii şi socrii mei ne-au cumpărat o casă în Bucureşti. În anul 2008 am vândut casa şi cu banii obţinuţi am cumpărat un apartament cu trei camere pentru fiica mea. Părinţii mei au vândut, în 2006, casa în care am copilărit. Cu o parte şi-au cumpărat, tot în Focşani, un mic apartament iar restul l-au împărţit între mine şi fratele meu. Cu partea mea, puţin după aceea, am plătit acontul pentru cumpărarea unei case, în comuna Voluntari. Restul de bani l-am obţinut prin credit ipotecar, pe 25 de ani”, scrie Vosganian pe blogul personal.

El adaugă că nu are maşină şi nici acţiuni la bursă. Acesta mai notează că are de primit 40.000 de euro, în urma unui procesului de calomnie pe care l-a câştigat acum trei ani.

„Nu mai am bani la bancă, din cauza unor cheltuieli pe care a trebuit să le fac. Nu am automobil personal. Deţin un teren într-un pâlc de pădurice, pe care l-am cumpărat la un preţ mic , pentru că, potrivit legislaţiei de atunci, pe locul acela nu se putea obţine autorizaţie de construcţie”, adaugă fostul liberal.

Verificarea averii senatorului Varujan Vosganian are loc în contextul anchetării acestuia de DIICOT în dosarul Romgaz-Interagro. Fostul ministru al Economiei este acuzat că a susţinut o ordonanţă de urgenţă în urma căreia firma lui Ioan Niculae, Interagro, a beneficiat de gaze ieftine de la Romgaz, pentru producţia de îngrăşăminte chimice.

Senatul a respins solicitarea Parchetului instanţei supreme de încuviinţare a începerii urmăririi penale a lui Varujan Vosganian în dosarul Romgaz. Vosganian a demisionat apoi din PNL.

comments

comments