full screen background image

11 februarie – “Emoții de viitor școlar”

doza de educatie     Bun găsit, dragii mei!

V-am spus că, săptămâna aceasta, premergătoare fiind celei ce dă startul înscrierilor în clasa pregătitoare, vom vorbi despre cei mai mici dintre școlari. Despre ceea ce ar trebui să ne preocupe în privința lor. Haideți să vedem ce-i de făcut pentru a fi mai bine pregătiți pentru primul an de școală, lăsând deoparte deocamdată grija pentru cunoștințele academice.

Atenția e cea de care se plâng multe cadre didactice că lipsește pe timp lung copiilor. Căci, la școală va fi nevoie de mai multă atenție decât se cerea la grădiniță. Iar tu, ca părinte, poți să i-o dezvolți antrenându-l în activități – sub formă de joc pe cât posibil – ce presupun minuțiozitate. Sau, pur și simplu, citindu-i o poveste pe care să o asculte până la capăt sau mergând împreună cu el la un film. Căci, piese de teatru e mai greu de vizionat în urbea noastră. Toate presupun concentrarea atenției pe o perioadă mai lungă de timp. Și e un antrenament bun pentru școală.

Dorința de a fi, în permanență, vioara întâi. O avem și noi, adulții, ce-i drept. Și se manifestă, de cele mai multe ori, când suntem îndreptățiți. În cazul celor mici, însă, e aproape permanentă. Vor să fie în cemtrul atenției, iar prin felul în care se comportă, ne reamintesc, de multe ori, că, parcă, s-au născut într-o țară de șefi. Căci, toți vor să fie șefi. Nici unul, subaltern. Că rolurile mai pot fi schimbate, îi putem face să înțeleagă punându-i în situația de a se juca cât mai mult cu alți copii de aceeași vârstă cu care să împartă jucăriile și să alterneze rolurile în cadrul unui joc. Ideal, sub suparvegherea adulților. Pentru a le reaminti că nu vor mai fi tot timpul beneficiarii atenției maxime.

Primul an de școală le va aduce în peisaj o sumedenie de figuri noi. Colegi de clasă și profesori. Alții decât cei cu care tocmai se obișnuiseră la grădiniță. Și, pentru că unii dintre cei mici pot avea probleme în acomodarea cu alte figuri, n-ar fi rău să-l familiarizați, din timp, cu astfel de schimbări, înscriindu-l la diferite cercuri sau workshop-uri, în care să fie pus în situația de a socializa cu persoane noi. Căci, trebuie să știe că școala va fi un loc în care va vedea o sumedenie de chipuri noi, care, cu puțină șansă, îi pot deveni chiar prieteni, deși nu-i cunoaște de la grădiniță.

Și, chiar dacă cel mic este centrul universului adulților, neștiind, de multe ori, să-și încheie fermoarul sau să-și lege șireturile, căci mami se gândește că are timp să dea piept cu greutățile vieții, bine-ar fi să o facă înainte de a deveni școlar. Căci, s-ar putea ca doamna învățătoare să fie prea prinsă cu ștergerea lacrimilor unui alt micuț pentru a mai lega șiretul desfăcut al micului tău univers. Și pentru a evita un accident, bine ar fi să-i asiguri ceva independență în astfel de situații, încă de la grădiniță.

Doar câțiva pași. E drept că sunt mai mulți. Dar dacă începeți cu ei, ați putea avea mai puține emoții, cu toții, în primele zile ale clasei pregătitoare. În privința emoțiilor poate ajuta, bineînțeles, și doza zilnică de educație.

0:00

comments

comments