full screen background image

Elena Udrea a fost citată să se prezinte la DNA, după avizarea reţinerii şi arestării sale

elena udrea     Elena Udrea a fost citată de procurori să se prezinte marţi la DNA, după ce Camera Deputaţilor a dat avize pentru urmărirea penală, reţinerea şi arestarea preventivă a deputatului PMP, în dosarele “Gala Bute” şi “Microsoft”, în care este acuzată de fapte de corupţie, potrivit unor surse judiciare.

Sursele citate au declarat, pentru MEDIAFAX, că după publicarea în Monitorul Oficial a celor şase hotărâri ale Camerei Deputaţilor privind aprobarea cererilor de urmărire penală şi de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a deputatului Elena Udrea , procurorii au citat-o să se prezinte marţi, la Direcţia Naţională Anticorupţie, în dosarele Gala Bute şi Microsoft.

Potrivit surselor citate, Elena Udrea ar trebui să se prezinte la DNA în jurul orei 11.00.

Camera Deputaţilor a dat luni şase voturi distincte, cu bile, pentru solicitările justiţiei în privinţa Elenei Udrea, toate cererile fiind aprobate.

Astfel, forul legislativ a aprobat cererea privind începerea urmăririi penale a Elenei Udrea în dosarul Gala Bute, fiind înregistrate 285 de voturi “pentru” şi 49 “împotrivă”. Solicitarea procurorului general al Parchetului de pe lângă ICCJ s-a referit la formularea cererii de urmărire penală împotriva deputatului Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în dosarul nr.50/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

comments

comments